Cateva consideratii privind Oaia biblica, Barsana romaneasca si Pastorul cel vigilent

Daca stam cu ochii doar pe cursul leului, apropourile financiare confuze ale unuia de isi zice Seful Statului ( care sef, cand el este subalternul lui Van Rompuy, care este subalternul stim noi cui ), zapaceala ( unii ii zic, fluctuatie) preturilor"la taraba" si formele fara fond de pe ecranele televizorului, riscam sa pierdem din vedere bolovanii si ulucile gardului pe care inaitam in calitatea noastra de mioare ortodoxe! Drept este ca oaia eroica din Scripturi are nevoie de bolovani si pari de care sa fie priponita, caci asa se va desavarsi ea duhovniceste. Nu poate evolua spiritual avand iarba grasa sub bot, drum neted si pastor atent la nevoile sale. Maracinii si hartoapele sporesc intelepciunea si forta caracterului ovinei si daca Pastorul este sever, intransigent chiar, mare va fi beneficiul acesteia.

Prin ce a trecut sarmana oaie de la Abraham incoace, stim cu totii si soarta sa continua sa fie tragica atat fizic cat si in plan simbolic. Degeaba a venit Mantuitorul, jertfit El Insusi precum un miel, si le-a explicat in fel si chip fidelilor ca a trecut vremea sacrificiilor sangeroase, ca salvarea va fi a acelora care vor merge pe Calea Sa, a Adevarului spre Viata vesnica, manuind cu blandete, cu iubire chiar, cuvantul Sau. Crestinul ortodox in ipostaza pastoreasca, procedeaza la sacrificarea duhovniceasca a oilor Domnului prin Comunicate sidodale, Dispozitii monahale si la sacrificarea fizica a ovideelor patrupede, ca in vremea lui Caiafa.

Deci, asa cum era de asteptat, cu incuviintarea stapanilor turmelor mioritice, si nu este vorba doar de baciul ungurean si muntean ci si de cel moldovean, oitele noastre, mai breze decat cele ale altor natii ortodoxe, au fost  vaccinate, inregistrate numeric prin coduri bara si lucru diavolesc, unele au fost insemnate cu cipuri.
Drama barsanelor noastre este ca ele habar nu au cum sa scape de pacostea pusa la cale de patronii staulului national si mai cu seama ca bacii lor cei dragi, nedejdea lor cea de pe urma, s-au pus la sfat de taina hotarand sa lase prada lupilor turma cea insemnata, fara voia ei!
Cu binecuvantatrea pastorului cel iubit, nins de ani si incercat de restristea vremurilor de sub oameni, oile Domnului nu vor mai avea dreptul de a se adaposti in Casa Sfintei Treimi, nu vor mai avea bucuria de a fi binecuvantate, ascultate, mangaiate, consolate, iertate de ratacirile firesti conditiei lor de oi...  Si cu mila, cea mai de pret virtute, cum ramane??
Mare incercare! Nu pentru oi, ci pentru Pastor. El are datoria sa judece cu inima, cu lacrimile, cu mangaierea, sa se roage Domnului pentru fiecare supus ca pentru sine insusi, sa isi asume vina acestora, oferindu-si jertfelnic propria fiinta pentru salvarea lor.
Spunea Parintele Antonie Bloom: "Cum sa accepti Raiul cand toti ai tai sunt in Iad?!"
Ma gandesc ca Pastorul cel iubit si excesiv de vigilent, nu a auzit de Antonie Bloom altfel, cu siguranta s-ar fi tulburat la gandul izgonirii sarmanelor sale mioare.

vlahofil

Comments

[filip]

Da, ne-a cazut o caramida in cap citind anuntul. Nu se leaga in nici un chip cu milostenia sufletului parintelui Iustin. Daca era sa fie vehement pana la alungarea oamenilor din Biserica, atunci
trebuia sa scrie un ANUNT in acelasi sens privitor la necuratii din guvernul tarii, sa ii nominalizeze pe toti cei care dau legi prin care vom fi supravegheati mai rau decat cainii vagabonzi, pe
cei care ne dau sa mancam pesticidele refuzate de alte natii, pe cei care accepta dezmatul homosexualilor, pe popii care se pupa public cu protestantii si se dau in vant dupa mondenitati
culturale...
Parintele Iustin a trecut cu curaj prin situatii tragice in lunga sa viata, ce i s-ar mai fi putut intampla daca ar fi procedat in acest sens?
Explicatia gestului scrierii anuntului sta in influienta nefasta pe care o au asupra sa serpii care se tarasc in preajma-i. Cel mai perfid are nume de balarie cu ghimpi si asta chiar este. Ronce,
in limba franceza, asta inseamna. Obedient fata de putere, cupid si intunecat sufleteste, tulbura apele atat in spatiul credintei cat si in cel al politicii.